30 noiembrie 2009

De abia m-am întors de la Roma. O capitală cu istorie, dar mai ales cu monumente/obeliscuri din diferite campanii ale împaratilor romani. Au adunat tot ce s-a putut aduna, cu preţul multor vieti. Biserici care adăpostesc adevărate opere de artă (vezi Bernini, Michelangelo), sau cu inventii epocale (pendului lui Galilei), cu statui ale căror semnificaţii în biseriile ortodoxe ar fi adevarate blasfemii, Capela Sixtină, Coloseumul, Capitoliul, Biserica Santa Maria Majore, Columna lui Traian, drumurile Romei Antice ( care parcă mai păstrează zgomotul carelor de lupta trase de cei mai iuţi cai, ale căror lame ascuţite secerau tot ce găseau în cale, sau ale carelor cu boi care aduceau marmura de Tivoli pentru construirea celor mai renumite edificii ) şi altele se îmbină cu arta modernistă şi viaţa cotodiană. O viaţă alertă cu bune şi cu rele, cu turişti, uneori rătăciţi în istorie, cu emigranţi care suferă odată cu criza, cu imaginea unui bine de sclav învăluit în mister, cu iluzia că totul ne aparţine, dar nimic nu este al nostru ci al unei dumnezeiri eterne, ce pare a fi atât de aproape, dar este doar dulce iluzie. Avem nevoie de echilbru. Arhimede, grecul ucis de romani, spunea: Daţi-mi un punct de sprijin şi voi urni pământul. Cred că asta ne trebuie acum, un PUNCT DE SPRIJIN, doar UN PUNCT.